Știu, știu, foarte mulți ați fost dezamăgiți de faptul că Alice Munro a câștigat Nobelul pentru literatură în 2013. Puțini sunt cei care au citit Prea multă fericire, singura ei carte tradusă la noi (sper că acest lucru se va schimba în curând). Am văzut săptămâna aceasta un filmuleț cu un interviu-discuție între Margaret Atwood și Alice Munro, realizat pe internet. Cele două scriitoare, ambele premiate cu Booker Prize, ambele foarte joviale și optimiste, Atwood (74) și Munro (82) au povestit timp de 20 de minute despre cărți, Robert Weaver (cel care le-a promovat prin CBC pe cele două doamne în perioada în care acestea încă nu erau cunoscute), despre personaje și cititori.
Cele două autoare canadience s-au mai întâlnit în octombrie 2013, în orașul Victoria din sudul insulei Vancouver când Munro a dorit să sărbătorească alături de prietena sa câștigarea premiului Nobel.
Discuția a fost extrem de calmă și caldă iar atunci când Atwood a întrebat-o pe Munro dacă au existat critici care să se plângă de faptul că personajele sale (feminine în special) sunt mult prea răutăcioase, rele, cea din urmă a replicat râzând: Nu prea, nu, nu cred că mi-au citit cărțile
Că tot a mai rămas puțin din sfârșitul acesta de săptămână și vremea este cum este, dacă se întâmplă să aveți pe-acasă Prea multă fericire pusă pe raftul cu cărțile de citit cândva, încercați să o descoperiți azi pe Munro, plăcerea e garantată.